Religia catolică a cumanilor nu i-a influenţat pe români

Un neîntrecut povestitor, profesorul Neagu Djuvara nu poate să-şi reprime pornirea de a oferi cititorilor şi ascultătorilor săi o privire de ansamblu asupra controverselor istorice care i se înfăţişează. În rândurile de mai jos vă propunem o incursiune în trecutul îndepărtat pentru a desluşi cum de o populaţie războinică – foarte numeroasă prin părţile noastre – a îmbrăţişat deodată creştinismul. Asta, deşi timp de câteva decenii i-a ucis, cu mare cruzime, pe trimişii Papei. Dialogul cu profesorul Djuvara ne aduce fulgerător şi în actualitate, dar nu fără legătură cu tema centrală.

George Rădulescu: Cum au devenit cumanii creştini, domnule profesor?
Neagu Djuvara: Ceea ce se ştie din documentele rămase este că ei nu erau creştini la sfârşitul veacului al XII-lea. Regatul ungar, de care depindea Transilvania, era extrem de îngrijorat de existenţa acestor barbari, mai ales că ei treceau des peste Carpaţi şi făceau ravagii. În plus, nu uitaţi că Regatul ungar nu era numai vasal Papei, ci era numit regat apostolic cu rol misionar direct. Papa se interesa foarte mult de ceea ce se întâmpla acolo. Au fost cazuri în care Regele era excomunicat. Regii unguri se comportau ca nişte purtători de cuvânt, ca nişte îndatoraţi faţă de suzeranul lor în vederea răspândirii creştinismului, trimiţând timp de zeci de ani, peste Carpaţi, grupuri de dominicani sau de alţi călugări propagandişti catolici care, în general, erau căsăpiţi.

În ce context s-a produs trecerea bruscă la creştinism a cumanilor?
În momentul în care a avut loc prima încercare a fiilor şi a nepoţilor lui Ginghis Han de a înainta spre Apus – era un fel de tatonare a terenului. Să ştiţi că e un fenomen extraordinar... Gândiţi-vă cum un asemenea imperiu a ajuns la o astfel de organizare, aproape perfectă, în foarte puţine decenii. Trebuie să o spunem direct: Ginghis Han a fost genial! Până a ajunge stăpân peste mai multe mici triburi de mongoli, Ginghis Han era un reprezentant minor, şef peste câteva mii de oameni. S-a făcut un film pe care l-am văzut acum câţiva ani, de către un cineast rus de generaţie nouă, în care îi spuneau după numele lui mongol şi în care îi prezentau întreaga viaţă.

În 1241,  marea invazie mongolă a măturat toate puterile militare ale vremii. Nici chiar temuţii cavaleri teutoni nu le-au putut sta în faţă

Aşa cum a fost Muammar al-Gaddafi în Libia, reprezentantul unui trib minor...
Da, la origine. În paranteză fie spus, am auzit ca zvon, pe când eram în Africa – Nigerul avea graniţă cu Libia şi era în dispută cu această ţară pentru nişte linii de frontieră –, cum că Gaddafi ar fi copilul din flori al unui ofiţer italian. Nu m-ar mira deloc... Figura lui, când era tânăr, nu era tipic arabă sau berberă. Şi Olanda a avut experienţe istorice cu astfel de metişi. Ăştia, metişii, sunt ăi mai îndrăciţi. Uitaţi-vă ce sentiment de apropiere avea Gaddafi faţă de Italia...

Revenind la Ginghis Han, mongoli, cumani şi creştinarea acestora din urmă...
În momentul în care urmaşii lui Ginghis Han  hotărăsc să înainteze spre Vest, Imperiul mongol cucerise deja nordul Chinei şi ajunsese în Persia, dar nu se gândise să treacă peste Siberia, să ajungă dincolo de Urali. Când hotărăsc această tentativă, fac mai întâi un fel de campanie de tatonare. Aceasta se termină în 1223, pe un fluviu care dă în Marea Neagră, pe direcţia Crimeei, şi care se cheamă Kalka. Bătălia de la Kalka e un moment istoric pentru că, întâia oară, cumanii – cărora ruşii le spuneau „oamenii stepei“ – erau uniţi. Un orientalist britanic, care l-a influenţat şi pe Nicolae Iorga, a arătat acest lucru în cartea Imperiul cumanilor, subliniind că atunci când era un pericol extern cumanii îşi alegeau un rege. Erau destul de organizaţi, dar şi foarte agresivi. Vecinul lor de la nord era Marele Cnezat al Kievului cu care se aflau în permanentă bătălie. Cu toate acestea, închipuiţi-vă că era vorba şi de înrudiri între cele două tabere. Kuten, regele pe care îl aveau „cumanii albi“ în acel moment, al bătăliei de la Kalka, era socrul Marelui Cneaz al Galiţiei. Cumanii din nord îşi spuneau „albi“, iar cei din părţile noastre, din Moldova şi din Muntenia, erau „cumanii negri“. Aici nu e vorba despre vreo chestiune de calitate, ci despre cumanii principali („albi“) şi cei periferici („negri“). Trebuie să spunem, ca o paranteză, şi că femeile cumane erau de o mare frumuseţe.

Prin urmare, „cumanii albi“ şi „cumanii negri“, văzând pericolul comun, se aliază.
Da. Ei, alături de cele patru, cinci cnezate ruseşti de la nordul lor, luptă împotriva acestui val mongol şi sunt învinşi la Kalka. Acolo mor vreo nouă cnezi ruşi, dar regele cuman Kuten scapă.

Credeţi că separaţia între Bisericile creştine, de Răsărit şi de Apus, produsă la 1054, era deja înţeleasă de popoare, la acea vreme, în anul 1223?
Eu cred că da, dar să nu uităm un lucru – la noi chestiunea era confuză. Noi nu aveam absolut niciun document înainte de naşterea voievodatului Ţării Româneşti. E clar însă că ţineam de Constantinopol. Dar să ne uităm la fraţii Asăneşti, care au făcut cel de-al doilea Ţarat Bulgar. Apropo – Asan e nume cuman. E foarte posibil ca fraţii Asăneşti, vorbitori de limbă română, să fi fost înrudiţi cu populaţia cumană. Cumanii pătrunseseră şi dincolo de Dunăre, dovadă că a mai rămas numele Kumanovo în Bulgaria. Asăneştii îi înving pe bizantini mai întâi cu ajutorul cumanilor. Revenind, regele cuman Kuten fuge din faţa primului val mongol, dar în acel moment valul s-a oprit. Asta este dovada că mongolii s-au gândit să vadă doar ce fel de rezistenţă vor întâmpina. Când vine valul cel mare al mongolilor, în anul 1241, acesta era împărţit în patru coloane, fiecare de câte 40-50.000 de oameni. Cele patru coloane au distrus, rând pe rând, cnezatele ruseşti, Polonia şi cunoşteau atât de bine situaţia regatelor din Europa încât aveau ordinul ca, la o dată precisă, să se reunească împotriva regelui Ungariei, Bela al IV-lea, recunoscut drept cel mai puternic rege din Europa Centrală. Ei bine, coloana din sud a mongolilor a trecut şi pe la Episcopatul cuman Milcovensis.

Invazia mongola din 1241 aproape a distrus ordinul cavalerilor teutoni şi rezistenţa statelor apuse. Totuşi atacurile din 1241 nu s-a repetat. Conducătorii mongoli s-au retras din cauza morţii hanului şi a luptelor interne ce au urmat între urmaşii acestuia

Dar cum s-a ajuns la Episco­patul Milcovensis?
Bun, după bătălia de la Kalka şi dezastrul cumanilor „negri“ şi „albi“, aliaţi cu ruşii, ei dau de veste înfrângerea regelui Ungariei, în 48 de ore. Cumanii, care de generaţii se opuneau creştinării, au trimis vorbă regelui maghiar, Andrei al II-lea, că vor să se creştineze. Acesta a găsit că-i atât de important momentul încât a trimis pe fiul său, viitorul rege Bela, şi pe arhiepiscopul Ungariei să-i creştineze, undeva pe Milcov, pe toţi cei 40.000 de ostaşi cumani, cu femeile şi copiii lor. Aşadar, i-au creştinat în rit apusean.

Vă întrebam dacă exista oare această distincţie la nivelul oamenilor simpli.
Exista...

Atunci de ce pelerinii occidentali care veneau la Ierusalim se împărtăşeau încă din potirul călugărilor greci de acolo, ştiut fiind că ortodocşii şi catolicii n-au comuniune euharistică?
În orice caz, din punct de vedere teologic, ortodocşii şi catolicii n-au fost şi nu sunt eretici unii faţă de alţii, ci schismatici. Asta înseamnă despărţire...

 ...şi în oficierea tainelor.
Acest lucru trebuie să fi existat şi la noi, chiar şi în bisericile cele mai vechi. De pildă, este o bisericuţă mică, la nord de Câmpulung, unde erau două altare. Eu cred că unul era pentru ritul Apusean şi unul pentru ritul Răsăritean. Nu era nicio duşmănie între cei care ţineau riturile respective. Duşmănia asta îngrozitoare a apărut după cucerirea Constantinopolului, la 1204.

Asediul Constantinopolelui produs în timpul celei de-a patra cruciade (1204)

Totuşi, a fost şi Sinodul de la Ferrara, început la 1437...
Da, o încercare de reconciliere a penultimului împărat bizantin. Aceasta s-a început din motive politice, din cauza pericolului turcesc. Ghinionul a fost că patriarhul care semnase documentul de reconciliere, alături de împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul, a murit pe drum. Cel care a devenit patriarh în locul său era un duşman al reconcilierii. Atunci s-a răspândit expresia „Mai bine turbanul turcesc decât gheara Papei“. Dar să ştiţi un lucru: patriarhul de Constantinopol a dus-o mai bine sub turci, în sensul că, Mehmet al II-lea, după ce a luat oraşul, l-a chemat şi i-a încredinţat toţi creştinii împărăţiei. Deci, din momentul ocupaţiei turceşti, patriarhul a avut mai multă forţă politică decât înainte, când era egalul împăratului. Înainte, dacă era o dispută între patriarh şi împărat, acesta din urmă avea câştig de cauză pe motiv că el a fost uns de Dumnezeu.

Aşadar, creştinarea cumanilor s-a făcut în rit apusean.
Creştinarea cumanilor s-a produs după 1223, undeva pe Milcov. Imediat s-a construit o catedrală, dar episcopia n-a ţinut decât puţin peste un deceniu. În anul 1239, cumanii, văzând că vine valul mongol, s-au speriat şi au cerut voie regelui Ungariei să intre în regatul său. Au trecut Carpaţii în masă. Ceea ce s-a întâmplat ulterior a dovedit că n-au plecat chiar toţi, vezi cazul Basarab I. Cei care se căpătuiseră, strămoşii viitorilor boieri sau cnezi – „majores terrae“ – n-au plecat.

Cronologie

271  Retragerea Aureliană. Teritoriul Daciei este părăsit de administraţia romană, însă creştinismul începuse deja să se răspândească, chiar dacă era o religie persecutată

286  Prima împărţire a Imperiului Roman între Diocleţian şi Galeriu

313  Edictul de la Milan, dat de împăratul Constantin, prin care religia creştină este permisă în imperiu
325, 381  Primele două Sinoade Ecumenice ale Bisericii în care se compune Crezul

364  A doua împărţire între Valentinian (Apusul) şi Valens (Orientul)

379-395  Teodosie cel Mare este ultimul împărat al întregului Imperiu

395  Ultima împărţire a Imperiului între Honorius şi Arcadius

447, 589  Sinoadele de la Toledo, unde apare adaosul „Filioque“ în simbolul de credinţă-Crezul
451  Sinodul IV Ecumenic (Calcedon) lărgeşte jurisdicţia Constantinopolului asupra Pontului şi a Traciei
476  Imperiul Roman de Apus dispare

472-519  Schisma acachiană (prima ruptură a celor două Biserici)

527-565  Împăratul Justinian recucereşte o parte din vechiul Imperiu de Apus. Imperiul Bizantin e la apogeu

602  Marea invazie avaro-slavă; structura populaţiei din Balcani se modifică radical

610  Sunt chemaţi sârbii de împăratul Heraclie la graniţa de vest a Imperiului

672  Bulgarii hanului Asparuh trec Dunărea şi supun triburile slave

692  Sinodul Trulan II stabileşte egalitate onorifică şi în drepturi între patriarhiile Roma şi Constantinopol

731-732  Împăratul Leon III Isaurul trece Iliricum Oriental, Italia de Sud, Creta şi Sicilia sub jurisdicţia Constantinopolului, spre marea nemulţumire a Romei

800  Papa Leon al III-lea încoronează un rege franc, pe Carol cel Mare, ca „împărat“ al Imperiului Roman de Apus, ceea ce era o jignire adusă împăratului din Constantinopol

860  Ruşii din Kiev atacă Constantinopolul

861-863  Disputa dintre Patriarhul ecumenic Fotie şi Papa Nicolae I în privinţa dorinţei de supremaţie a Papei peste toată Biserica (primatul papal). Papa excomunică pe Patriarhul Fotie şi clerul ortodox

863-886  Acţiunea de misionarism ortodox întreprinsă de Kiril şi Metodie în spaţiul slav (sârbi, bulgari şi slavi vestici). Cei doi compun alfabetul glagoritic şi pe cel chiril, precum şi Liturghia în slavă

864  Creştinarea bulgarilor sub hanul Boris, devenit Mihail I

866  Conflictul Roma-Bizanţ pentru creştinarea bulgarilor (deşi creştinaţi oficial de Constantinopol, Papa Nicolae I le trimite şi el misionari). Acţiunea Papei este condamnată de Patriarhul Fotie, care îl excomunică pe Nicolae I

893  Se reiau legăturile dintre cele două scaune patriarhale

896  Ungurii ajung în Câmpia Panoniei şi a Tisei

927-969  În timpul ţarului Petru I, împăratul bizantin recunoaşte un patriarh bulgar, dar acesta nu este validat de Biserica Constantinopolului

953  Gyula, al doilea demnitar al hanului maghiar, e creştinat la Constantinopol. El se întoarce în regiunea pe care o controlează, Alba Iulia, cu un episcop ortodox – Ierotei. Fiica lui Gyula, Şarolta, se căsătoreşte cu Gheza şi din căsătoria lor se naşte Vajk (Ştefan cel Sfânt al Ungariei)

988  Cneazul Vladimir al Kievului, căsătorit cu sora împăratului bizantin Vasile al II-lea, îi creştinează pe ruşi

997-1038  Ştefan cel Sfânt al Ungariei introduce ritul latin

1025  Ţaratul bulgar dispare, cucerit de împăratul bizantin Vasile al II-lea

1054  Schisma cea Mare: Patriarh ecumenic era Mihail Cerularie, iar Papă, Leon IX. Anatema a fost dată de Cardinalul Humbert de Silva Candida asupra Patriarhului ecumenic, asupra clericilor şi credincioşilor ortodocşi. Câteva zile mai târziu, Cerularie a rostit o anatemă similară împotriva Bisericii Romane. Abia în 1965, printr-o declaraţie comună, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagora I au ridicat blestemele rostite în urmă cu 900 de ani

1071  Bătălia de la Manzikert, în care armata bizantină e înfrântă zdrobitor de turcii selgiucizi. Aceştia pătrund în Asia Mică

1096  Încep cruciadele. Căderea locurilor sfinte sub controlul necreştinilor a tulburat lumea creştină, iar la iniţiativa împăraţilor bizantini, sprijiniţi de papa, cavalerii occidentali au început o serie de războaie sfinte numite cruciade. Doar prima cruciadă şi-a atins ţinta fiind recucerit pentru o vreme Ierusalimul

1186  Răscoala fraţilor Petru şi Asan în Balcani împotriva Imperiului Bizantin. Apare cel de-al doilea Ţarat Bulgar

1191  Regele maghiar începe colonizarea saşilor în Transilvania

1187  Ierusalimul cade şi în mâinile sultanului Saladin. Va urma cruciada a III-a

1197-1207  Ioniţă Caloian, ajungând la conducerea Ţaratului Bulgar şi dorind titlul de împărat şi un patriarh pentru vlaho-bulgari, încheie o unire cu Roma în 1204, revocată ulterior

1204  Cruciada a IV-a e deturnată către Constantinopol. Apare Imperiul Latin (1204-1261), împăratul bizantin şi patriarhul se retrag la Niceea
1234  Scrisoarea Papei Grigore IX către regele maghiar Bela al IV-lea despre existenţa în episcopia cumanilor a unor clerici greci care îl încurcă pe episcopul catolic

1235  Este recunoscută Patriarhia bulgară de la Târnovo de către patriarhul ecumenic; această patriarhie dispare în 1393, când e cucerită de turci
1241  Marea invazie tătărască

1247  Diploma Cavalerilor Ioaniţi, în care sunt menţionate formaţiunile prestatale dintre Carpaţi şi Dunăre

1330  Bătălia de la Posada. Basarab I îl învinge pe regele maghiar Carol Robert de Anjou câştigând independenţa ţării sale

1347  Dragoş e trimis să înfiinţeze o marcă de apărare la est de Carpaţi. Aici e nucleul viitoarei Moldove

1359  Urmaşul lui Basarab, Nicolae Alexandru, mută mitropolia de la Vicina la Curtea de Argeş, iar Iachint devine primul mitropolit al Ţării Româneşti

1359  Bogdan I fuge din Maramureş în Moldova, unde pune bazele statului medieval moldovean

1401  După îndelungi tratative care au început cu Petru I Muşat, Patriarhia de la Constantinopol recunoaşte Mitropolia Moldovei în timpul lui Alexandru cel Bun