Peaj
Peaj (substantiv de genul neutru)[1] sau taxă de trecere reprezintă o taxă care trebuie plătită pentru a beneficia de dreptul de a traversa un pasaj sau pentru a folosi o lucrare de artă inginerească (autostradă, cale ferată, cale fluvială, pod, tunel etc.). Peajul poate fi aplicat persoanelor, vehiculelor sau mărfurilor transportate. În limbajul curent, termenul desemnează, de asemenea, postul de peaj, stația de taxare (sau bariera de peaj) unde este percepută această taxă.
Etimologie
[modificare | modificare sursă]Cuvântul românesc peaj provine de la cuvântul din limba franceză péage.[2] Acesta, la rândul său, provine cuvântul din limba latina vulgară pedaticum, în traducere „drept de a pune piciorul”, derivat de la substantivul latinesc pes, pedis (picior).[3] La origine, prin urmare, termenul implica pietonul. Ulterior termenul francez și-a extins semnificația, însemnând „drept de trecere plătită”.
Istorie
[modificare | modificare sursă]
_in_2023.01.jpg)
Taxele de drum sunt o formă străveche de impozitare aplicată infrastructurii de transport, datând din Antichitate, în schimbul dreptului de a traversa o trecătoare, o frontieră, o cale navigabilă sau de a utiliza o structură. Această taxă se poate aplica persoanelor, vehiculelor sau mărfurilor transportate. Termenul se referă, de asemenea, în limbaj comun, la cabina de taxare (sau bariera de taxare) unde se colectează această „taxă”. În Europa, era un drept feudal, adesea considerat abuziv și a fost reformat treptat de monarhii, în secolul al XVIII-lea, în special în Franța prin comisioane de verificare și raționalizare a tarifelor de taxare.
În trecut, perceperea taxelor de drum era destul de răspândită, în special la intrările în oraș (taxă de barieră). În Sfântul Imperiu Roman și în alte țări europene, evreii erau supuși unei taxe corporale cunoscute în regiunile vorbitoare de limbă germană sub numele de Leibzoll. Astăzi, taxele de drum sunt în primul rând un mijloc de rambursare a utilizatorilor pentru finanțarea proiectelor majore de infrastructură și a anumitor rețele de comunicații, evitând astfel necesitatea ca statul să perceapă taxe. Aceste proiecte sunt în general gestionate de companii private sau semi-publice care dețin concesiuni de operare.
Astăzi, taxele de drum se află în centrul dezbaterilor privind rentabilitatea anormal de mare a concesiunilor[4], echitatea fiscală, în timp ce formele moderne de taxare urbană reapar, inclusiv pentru a combate congestionarea, zgomotul și poluarea aerului.
Plata taxelor de drum este în mod tradițional legată de trecerea prin puncte de control marcate și semnalizate. În Europa, însă, se așteaptă ca aplicarea eco-taxei la transportul rutier de mărfuri să introducă forme noi, mai sofisticate, de colectare a taxelor de drum, în special utilizând tehnologia de geolocalizare prin satelit.
Note
[modificare | modificare sursă]Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X
- Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7
- G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
- DOOM2 = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM2), Editura Univers Enciclopedic, București, 2005. ISBN 973-637-087-x
- DOOM3 = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti”, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Coordonatoare: Ioana Vintilă-Rădulescu, București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2021. ISBN 978-606-704-935-0.
