Dischetă

Discheta este un mediu de stocare magnetic, detașabil, format dintr-un disc subțire și flexibil, acoperit cu material magnetic și introdus într-un înveliș protector sau într-o carcasă rigidă. Datele sunt citite și scrise cu ajutorul unei unități de dischetă, care rotește discul și poziționează capete magnetice deasupra suprafeței de înregistrare.[1]
Dischetele au fost folosite pe scară largă din anii 1970 până spre sfârșitul anilor 1990 pentru stocarea fișierelor, distribuția de software, transferul de date între calculatoare și realizarea de copii de siguranță. Discheta a fost, timp de peste două decenii, principalul mijloc de stocare, distribuire de software, realizare de copii de siguranță și transfer de date, fiind înlocuită treptat de mediile optice, rețele și alte metode de transfer.[1][2]

Cele mai răspândite formate fizice au fost cele de 8 inci, 5,25 inci și 3,5 inci. Primele dischete comerciale IBM au folosit formatul de 8 inci, formatul de 5,25 inci s-a răspândit odată cu microcalculatoarele și calculatoarele personale, iar formatul de 3,5 inci a devenit dominant în anii 1990.[3][4][5]
Terminologie
[modificare | modificare sursă]Termenul românesc „dischetă” corespunde termenilor englezești floppy disk, diskette și floppy diskette. Denumirea engleză floppy provine de la flexibilitatea discului magnetic interior, caracteristică evidentă la formatele timpurii de 8 inci și 5,25 inci. Formatul de 3,5 inci păstrează un disc magnetic flexibil, dar acesta este protejat de o carcasă rigidă, astfel încât aspectul exterior nu mai corespunde sensului literal al termenului floppy.[1][2]
Discheta trebuie deosebită de unitatea de dischetă. Discheta este mediul de stocare detașabil, iar unitatea de dischetă este dispozitivul electromecanic care o rotește și citește sau scrie datele. Britannica definește unitatea de dischetă ca un ansamblu de capete magnetice și mecanism de rotație folosit pentru citirea sau scrierea discului.[1]
Istoric
[modificare | modificare sursă]
Origini la IBM
[modificare | modificare sursă]Dezvoltarea dischetei a început la IBM în 1967, la laboratorul din San Jose, California. Alan Shugart i-a atribuit lui David L. Noble sarcina de a conduce dezvoltarea unui sistem ieftin pentru încărcarea microcodului în controlerul IBM 3330 „Merlin”. Proiectul a primit numele de cod „Minnow”.[3][6]
IBM a livrat primele unități 23FD „Minnow” în 1971. Sistemul folosea dischete flexibile de 8 inci, inițial read-only, cu o capacitate de aproximativ 80 KB, echivalentă cu circa 3.000 de cartele perforate. IBM 23FD este considerat primul sistem comercial de dischetă și unitate de dischetă.[3]
IBM a început să vândă unități de dischetă în 1971 și a primit brevete americane pentru unitate și pentru mediul protejat în 1972. Brevetul pentru învelișul discului descrie o copertă staționară care protejează discul magnetic și îi curăță suprafața în timpul rotației, iar brevetul pentru unitate descrie introducerea cartușului într-un ghidaj, centarea, cuplarea la mecanismul de rotație și aducerea discului flexibil lângă ansamblul capului magnetic.[2][7][8]
Formatul de 8 inci
[modificare | modificare sursă]Primele dischete de 8 inci au fost create pentru încărcarea de microcod și date în sisteme mainframe, nu pentru calculatoare personale. IBM le-a folosit în sisteme precum System/370, iar caracterul detașabil al mediului a permis distribuirea mai ușoară a datelor de control decât prin metode mai vechi, cum erau cartelele perforate.[3][2]
În 1972, Memorex a introdus o unitate read/write de 8 inci, ceea ce a extins utilizarea dischetei dincolo de distribuția read-only, după care au apărut și versiuni de 8 inci cu capacități mai mari, inclusiv formate de aproximativ 500 KB și 1,2 MB în a doua jumătate a anilor 1970.[3]
Formatul de 5,25 inci
[modificare | modificare sursă]Formatul de 5,25 inci a apărut în contextul reducerii dimensiunilor calculatoarelor. Shugart Associates a anunțat în 1976 unitatea SA400 „Minifloppy”, ca răspuns la cererea Wang Laboratories pentru o unitate mai mică și mai ieftină decât cele de 8 inci. Pentru SA400, capacitatea era de 110 KB, iar prețul OEM era de 390 de dolari, la care se adăugau 45 de dolari pentru zece dischete.[4]
Smithsonian Institution descrie SA400 ca unitate introdusă în 1976 pentru citirea și stocarea informațiilor pe dischete de 5,25 inci. Formatul s-a răspândit în microcalculatoare și în calculatoarele personale, în parte datorită portării sistemului CP/M de către Digital Research pe noul format mai mic.[9][4]
IBM PC, introdus în 1981, putea fi configurat cu două unități de dischetă, una pentru programe și una pentru date. IBM a introdus în 1984 un format de 5,25 inci de înaltă densitate, cu o capacitate de 1,2 MB, dar acest format a fost ulterior înlocuit treptat în uzul curent de dischetele de 3,5 inci.[2]
Formatul de 3,5 inci
[modificare | modificare sursă]Sony a introdus primele unități și dischete de 3,5 inci în 1981. Hewlett-Packard a fost primul producător important care a adoptat formatul pentru utilizare generală în 1982, fapt care a ajutat formatul Sony să se impună în fața altor propuneri de microdischete, precum cele de 3 inci, 3,25 inci și 3,9 inci.[5][10]
Discheta de 3,5 inci avea o carcasă rigidă și un obturator care acoperea fereastra de citire/scriere, protejând mai bine discul magnetic interior decât învelișurile flexibile ale formatelor mai vechi. Această construcție a fost importantă pentru utilizarea zilnică în calculatoare personale, deoarece reducea expunerea directă a suprafeței magnetice la praf și la manipulare.[1][2]
IBM a introdus în 1986 discheta de 3,5 inci cu capacitate de 1,44 MB, format care a devenit standardul cel mai cunoscut al calculatoarelor personale din anii 1990. Imaginea dischetei de 3,5 inci a continuat să fie folosită în multe interfețe grafice ca simbol pentru comanda de salvare, chiar și după dispariția dischetelor din uzul obișnuit.[2]
Construcție
[modificare | modificare sursă]O dischetă conține un disc circular flexibil, acoperit cu material magnetic. La formatele de 8 inci și 5,25 inci, discul era introdus într-un înveliș pătrat, flexibil, cu deschideri pentru axul de rotație și pentru capetele de citire/scriere. La formatul de 3,5 inci, discul era introdus într-o carcasă rigidă, cu obturator protector și butuc central pentru cuplarea mecanică la unitate.[1][2]
În brevetul IBM pentru coperta discului magnetic, învelișul este descris ca o soluție care protejează discul și îi curăță suprafața prin contactul cu straturile interioare ale copertei în timpul rotației. Această soluție răspundea unei probleme practice a mediilor magnetice flexibile: contaminarea cu praf putea afecta citirea datelor.[7]
La dischetele de 3,5 inci, carcasa rigidă a redus expunerea suprafeței magnetice, iar obturatorul a acoperit fereastra prin care unitatea accesa discul. Această protecție mecanică a fost una dintre diferențele importante față de dischetele mai vechi de 8 inci și 5,25 inci, care rămâneau mai vulnerabile la îndoire și la contact direct cu murdăria.[1][2]
Organizarea datelor
[modificare | modificare sursă]Datele de pe dischetă sunt organizate în piste concentrice și sunt citite într-o unitate prevăzută cu capete magnetice și mecanism de rotație.[1]
În funcție de sistem, pistele sunt împărțite în sectoare, iar capacitatea finală depinde de densitatea de înregistrare, numărul de fețe utilizate, numărul de piste și formatul logic aplicat. De aceea, dischete cu aceeași dimensiune fizică puteau avea capacități diferite sau puteau fi incompatibile între sisteme diferite.[1][2]
Valorile comerciale ale capacității nu au fost întotdeauna identice cu sensul modern strict al prefixelor zecimale sau binare. De exemplu, capacitatea cunoscută de 1,44 MB pentru discheta de 3,5 inci este o convenție istorică a formatului PC, folosită larg în industrie pentru dischetele de înaltă densitate.[2]
Formate și capacități
[modificare | modificare sursă]| Format | Apariție | Capacitate reprezentativă | Observații |
|---|---|---|---|
| 8 inci | 1971 | aproximativ 80 KB | Formatul IBM 23FD „Minnow”, inițial read-only, folosit pentru încărcarea microcodului și a datelor de control.[3] |
| 8 inci, variante ulterioare | anii 1970 | aproximativ 500 KB și 1,2 MB | Capacitățile formatelor de 8 inci s-au extins ulterior prin variante cu densitate mai mare și utilizări mai avansate.[3] |
| 5,25 inci | 1976 | 110 KB pentru Shugart SA400 | Format introdus de Shugart Associates pentru sisteme mai mici, inclusiv microcalculatoare și calculatoare personale.[4][9] |
| 5,25 inci HD | 1984 | 1,2 MB | Format de înaltă densitate introdus de IBM pentru PC.[2] |
| 3,5 inci | 1981 | capacități variabile | Format introdus de Sony; adoptarea de către Hewlett-Packard a ajutat la impunerea standardului.[5][10] |
| 3,5 inci HD | 1986 | 1,44 MB | Format introdus de IBM, devenit standard în calculatoarele personale din anii 1990.[2] |
Capacitățile din tabel sunt valori reprezentative, nu o listă completă a tuturor formatelor existente. În practică, sistemele de operare și controlerele diferite puteau folosi scheme diferite de formatare, iar capacitatea accesibilă utilizatorului putea varia chiar și pentru aceeași dimensiune fizică a dischetei.[1][2]
Utilizări
[modificare | modificare sursă]Dischetele au fost folosite pentru distribuția de software, pentru transferul de fișiere între calculatoare, pentru salvarea documentelor, pentru pornirea sistemelor și pentru copii de siguranță. IBM notează că discheta a fost timp de peste două decenii principalul mediu de stocare, distribuire de software, backup și transfer de date între calculatoare.[2]
Înainte de răspândirea rețelelor locale și a internetului, transferul fizic al dischetelor între calculatoare a fost o metodă obișnuită de mutare a fișierelor. Portabilitatea, costul redus și compatibilitatea tot mai mare au făcut din dischetă un mediu esențial pentru calculatoarele personale timpurii.[1][2]
Dischetele au avut un rol important și în comercializarea software-ului. IBM leagă răspândirea dischetei de dezvoltarea industriei software independente, deoarece programele puteau fi copiate pe dischete, ambalate și vândute separat de hardware.[2]
Dischetele, ca suporturi magnetice, puteau fi afectate de câmpuri magnetice puternice, dar testele publicate în 1993 pe dischete de 3,5 inci nu au indicat pierderi de date după trecerea prin detectoare de metale sau scanere cu raze X de aeroport.[11]
Declin
[modificare | modificare sursă]Declinul dischetei a fost determinat de creșterea dimensiunii programelor și fișierelor, de apariția mediilor optice, de răspândirea memoriilor USB și de transferul datelor prin rețele. IBM menționează că, până la mijlocul anilor 2000, dischetele fuseseră în mare parte înlocuite de CD-uri, DVD-uri, carduri de memorie, unități USB și stocare în cloud.[2]
La vârful utilizării lor, în anii 1990, se vindeau anual peste 5 miliarde de dischete, însă distribuirea programelor pe acest suport devenise tot mai dificilă, deoarece programele deveniseră tot mai greu de distribuit pe dischete (de exemplu Windows 95, a cărui versiune pe dischete era livrată pe 13 discuri).[2]
Sony, unul dintre ultimii mari producători de dischete de 3,5 inci, a anunțat oprirea vânzărilor în Japonia până în martie 2011, invocând scăderea cererii. În 2010, Sony urma să înceteze vânzările de dischete în Japonia, una dintre puținele piețe unde acestea mai erau disponibile de la companie.[12]
Utilizări târzii și moștenire
[modificare | modificare sursă]Dischetele au continuat să fie folosite în unele echipamente vechi sau specializate, unde înlocuirea sistemului complet era costisitoare sau dificilă. În 2023, unitățile de dischetă continuau să fie folosite în unele echipamente de broderie, mașini CNC, aparatură de laborator, instrumente muzicale și alte sisteme moștenite, iar unele adaptoare sau emulatoare permiteau înlocuirea lor cu soluții bazate pe USB.[13]
Un exemplu de utilizare instituțională târzie a fost administrația publică japoneză. Până la mijlocul lunii iunie 2024, Agenția Digitală a Japoniei eliminase 1.034 de reglementări care impuneau folosirea dischetelor, rămânând o singură excepție legată de reciclarea vehiculelor.[14]
Moștenirea dischetei este vizibilă și în pictograma de salvare folosită în numeroase interfețe grafice, imaginea dischetei de 3,5 inci a rămas asociată cu comanda de salvare, deși mulți utilizatori ai sistemelor moderne nu mai folosesc suportul fizic pe care îl reprezintă.[2]
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 „Floppy disk”. Encyclopaedia Britannica (în engleză). Accesat în .
- 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 „Floppy disk storage”. IBM History (în engleză). Accesat în .
- 1 2 3 4 5 6 7 „1971: Floppy disk loads mainframe computer data”. Computer History Museum (în engleză). Accesat în .
- 1 2 3 4 „1976: Minicomputers stimulate floppy disk sales”. Computer History Museum (în engleză). Accesat în .
- 1 2 3 „1981”. Computer History Museum (în engleză). Accesat în .
- ↑ Engh, James T. (septembrie 1981). „The IBM diskette and diskette drive”. IBM Journal of Research and Development via ACM Digital Library (în engleză). Accesat în .
- 1 2 „US3668658A - Magnetic record disk cover”. Google Patents (în engleză). Accesat în .
- ↑ „US3678481A - Data storage apparatus employing a single magnetic disk”. Google Patents (în engleză). Accesat în .
- 1 2 „Microcomputer Peripheral, Shugart SA400 Disk Drive”. Smithsonian Institution (în engleză). Accesat în .
- 1 2 „Entering a Highly Competitive New Business Area”. Sony History (în engleză). Accesat în .
- ↑ Gray, J. E.; Taubel, J. P. (). „Effects of ionizing radiation and magnetic fields on digital data stored on floppy disks”. Radiology (în engleză). 189 (2): 583–585. doi:10.1148/radiology.189.2.8210393.
- ↑ Williams, Martyn (). „Sony to End Floppy Disk Production”. PCWorld (în engleză). Accesat în .
- ↑ Prisco, Jacopo (). „Why the Floppy Disk Just Won't Die”. Wired (în engleză). Accesat în .
- ↑ Kaneko, Kaori (). „Japan declares victory in effort to end government use of floppy disks”. Reuters (în engleză). Accesat în .
Bibliografie suplimentară
[modificare | modificare sursă]- Engh, James T. „The IBM Diskette and Diskette Drive”, IBM Journal of Research and Development, vol. 25, nr. 5, 1981, pp. 701–710.
- Daniel, Eric D.; Mee, C. Denis; Clark, Mark H., ed., Magnetic Recording: The First 100 Years, IEEE Press, 1999.
- Dalziel, Warren L.; Nilson, Jay B.; Wartner, Donald L., „Data Storage Apparatus Employing a Single Magnetic Disk”, brevet SUA 3,678,481, acordat la 18 iulie 1972.
- Flores, Ralph; Thompson, Herbert E., „Magnetic Record Disk Cover”, brevet SUA 3,668,658, acordat la 6 iunie 1972.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Programming Floppy Disk Controllers
- HowStuffWorks: How Floppy Disk Drives Work
- Computer Hope: Information about computer floppy drives
- NCITS Arhivat în , la Wayback Machine. (mention of ANSI X3.162 and X3.171 floppy standards)
- Tech information on floppy disks drives and media
- Floppy disk drives and media technical information
- The Floppy User Guide -historical technical material
| Portal Informatică |