Evlavie
Evlavia (din greacă ευλάβεια, transliterat: eulábeia, „buna ținere”), echivalent pietatea (din latină pietas), este o religiozitate profundă, exteriorizată printr-o îndeplinire scrupuloasă a practicilor spirituale (devoțiuni, rugăciuni, smerenie).[1] Practica evlavioșilor protestanți, numiți pietiști, s-a caracterizat printr-o religiozitate individuală a fiecărui credincios sau credincioase în parte, cu interes redus pentru biserica „oficială”.
Termenul echivalent din Vechiul Testament este „frica de Dumnezeu” sau „frica de Domnul” (de peste 30 de ori), arătând în felul acesta că adevărata evlavie își are rădăcina într-o atitudine de reverență, spunere și ascultare de Dumnezeu. Noul Testament o numește „ascultarea Evangheliei" sau „adevărului" (Romani 10:16; Galateni 5:7; 2 Tesaloniceni 1:8; 1 Petru 1:22; cf. Romani 6:16) și în felul acesta caracterizează evlavia ca un răspuns la revelație.
Biserica Catolică a fost condusă începând cu mijlocul secolului al XIX-lea de o serie de papi care și-au luat numele de Pius (cel pios, cel evlavios, cel care ține întocmai): Pius al IX-lea (1846-1878), Pius al X-lea (1903-1914), Pius al XI-lea (1914-1939) și Pius al XII-lea (1939-1959).
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ „dexonline”. dexonline.ro. Accesat în .
