Cultura permisiunii
„Cultura permisiunii” este un termen adesea folosit de Lawrence Lessig și alți activiști pentru drepturi de autor, precum Luis Villa(d)[1] și Nina Paley[2] pentru a descrie o societate în care restricțiile privind drepturile de autor sunt omniprezente și aplicate până în punctul în care pentru orice utilizare a operelor protejate prin drepturi de autor trebuie să fie încheiat un contract de închiriere. Acest lucru are implicații atât economice, cât și sociale: într-o astfel de societate, deținătorii de drepturi de autor ar putea solicita plată pentru fiecare utilizare a unei opere și, poate mai important, permisiunea de a realiza orice fel de lucrări derivate.
Lawrence Lessig definește cultura permisiunii prin contrast cu noțiunea de cultură liberă. În timp ce cultura permisiunii ține de o societate în care creatorii precedenți sau cei cu putere trebuie să acorde oamenilor permisiunea de a le utiliza materialele, cultura liberă garantează că oricine poate crea fără restricții. Un exemplu pe care Lessig îl citează în cartea sa, „Cultura liberă”, este fotografia. În acest exemplu, dacă mediul legal în etapele incipiente ale fotografiei ar fi fost mai strict în ceea ce privește proprietatea și ar fi înclinat mai mult spre o cultură a permisiunii, fotografia s-ar fi dezvoltat într-un mod drastic diferit și ar fi fost limitată.[3]
O implicație a culturii permisiunii este faptul că procedurile sistemice blochează creatorii, ceea ce descurajează inovația. Necesitatea solicitării permisiunii, în acest sens, înseamnă că creatorii trebuie să demonstreze că utilizarea materialului de către ei este corectă, chiar și acolo unde procedura este inutilă din punct de vedere legal,[4] ceea ce i-ar face pe unii să nu mai continue acest proces.[5]
Acest termen este adesea contrastat cu cultura remixului.[6]
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Referințe
[modificare | modificare sursă]- ↑ Pushing back against licensing and the permission culture Arhivat în , la Wayback Machine. on lu.is (2013).
- ↑ make-art-not-law on ninapaley.com (2013).
- ↑ Lessig, Lawrence. Free Culture. The Penguin Group, 2003.
- ↑ „Copyright, Creative Commons and other Calamities in Scientific Publishing”. . Accesat în .
- ↑ Masnick, Mike (). „Permission Culture And The Automated Diminishment Of Fair Use”. Techdirt. Accesat în .
- ↑ Rimmer, Matthew (). Digital Copyright and the Consumer Revolution: Hands Off My iPod. Cheltenham, UK [u.a.]: Elgar. pp. 261–262. ISBN 978-1-84542-948-5.